De toate pentru toțiComunitatea Metrou Ușor

 

Topic: Lărgirea plajelor de pe litoralul Mării Negre

4 posts, 1589 views
Lărgirea plajelor de pe litoralul Mării Negre ByOnu

După cum știți, suntem la a doua etapă a lărgirii plajelor.

Un aspect interesant este ca vechea pasarelă a Casinoului Mamaia, din 1935, este acum deja în întregime pe uscat.

https://www.facebook.com/claboomedia
claboo media colaj pasarela mamaia casino.jpg (685.45 KB; downloaded 1646 times)


https://www.facebook.com/claboomedia
Pasarela Mamaia.jpg (644.82 KB; downloaded 1592 times)



Cred că ar trebui reconstruită pălăria cu aceleași specificații. Nu știu dacă pe actualul amplasament (deci ar putea deveni un punct de interes pe plaja) sau în apă. Construcția originală este foarte avariată după 85 de ani.

A început înnisiparea pasarelei de promenadă din zona debarcader Cazino Mamaia, monument abandonat de autorităţi

Până când autorităţile abilitate vor găsi o soluţie în privinţa reabilitării pasarelei, aceasta va fi conservată prin înnisipare.

Pasarela de promenada din zona debarcader Cazino – Mamaia aparţine de LITORAL S.A, societate care se află în curs de lichidare. Astfel că Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral  nu poate include reabilitare unor obiective turistice, culturale, având în vedere că proiectul de stopare a eroziunii costiere care se derulează în prezent este finanţat din fonduri europene.

În acest sezon estival, staţiunea Mamaia se va mări cu 53 de hectare de plajă nouă, pe porţiunea cuprinsă între Hotelul Sulina şi Arena Regia din Năvodari, acolo unde se află şi cluburile de fiţe de pe litoralul românesc.

Lucrările de stopare a eroziunii costiere din nordul staţiunii Mamaia, care au început în luna noiembrie a anului trecut, sunt executate de firma Royal Boskalis Westminster. În prezent, se acţionează pe o lungime de şapte kilometri, plaja urmând să fie mai lată cu 100 de metri. La înnisipare s-au folosit aproximativ 4,5 milioane de metri cubi de nisip din mare. Costurile pe acest sector se ridică la 63 milioane de euro.

Povestea de glorie a pasarelei din Mamaia

Pasarela din Mamaia, monument istoric, a fost abandonată de autorităţi imediat după Revoluţie. Simbol al staţiunii Mamaia, s-a degradat an de an, a fost spartă cu picamerele, urmând să dispară pentru totdeauna. Recent, s-a pus iar în discuţie demolarea ei, dar, în urma presiunilor opiniei publice, autorităţile au decis să facă o expertiză să vadă dacă mai poate fi salvată.

Povestea pasarelei din Mamaia începe în anii '30, când guvernanţii de atunci au decis să transforme Constanţa într-o staţiune de importanţă naţională. Despre cum a luat naştere investiţia aflăm de la ing. Constantin Cătuneanu, asistent la Şcoala Politehnică din Bucureşti, autor al cărţii „Două lucrări urbanistice  - acoperirea Dâmboviţei - Pasarela dela Mamaia“, volum aflat în colecţia Bibliotecii Judeţene I.N. Roman din Constanţa.

Necesitatea construirii unei pasarele venea din faptul că „în afară de oraşul Bucureşti, niciun oraş din ţară nu a progresat atât de mult ca oraşul Constanţa. Fiind cel mai important port maritim de pe litoralul nostru, prin care se face un export din ce în ce mai intens, fiind singurul port militar, întrucât adăposteşte şi flota de război şi o staţiune climaterică de prim rang, toate guvernele i-au acordat o deosebită atenţie, creându-i însemnate venituri suplimentare din taxele de export“.

Pe lângă lucrările edilitare, cum ar fi canalizarea, alimentarea cu apă şi cu energie electrică, guvernanţii au decis că sunt necesare consolidarea malurilor şi modernizarea plajei din Mamaia. Astfel, spune autorul, a fost parcelată o pare din plajă pentru a se construi vile pentru vizitatorii care „vor să locuiască în permanenţă la Mamaia şi crearea a două bulevarde ce vor permite un mijloc de transport rapid, comod şi convenabil: unul pe malul lacului Siutghiol, altul pe litoralul mării. În fine, pentru o completă civilizare şi modernizare s-au amenajat: un splendid parc, cu restaurant, cazinou şi terase, numeroase cabine utilate cu tot confortul şi eleganţa, iar ca punct principal de atracţie pentru vizitatori o pasarelă lungă de aproape 130 de metri ce cuprinde ca anexe: 2 tobogane pentru tineret, 2 debarcadere pentru şalupe şi bărci şi o terasă - bar“.

Materiale transportate cu căruţa

Arhitectul care a conceput această bijuterie a fost Victor Ştefănescu. „Executarea a fost destul de anevoioasă fiind într-o epocă a anului când timpul e foarte nestabil. Aproape la 2 zile aveam câte o furtună. Materialele şi sonetele erau transportate pe nişte platforme susţinute pe osii ce în loc de roţi aveau nişte butoiaşe deoarece nisipul ud nu putea suporta presiunea roţilor cu obezi înguste. Chiar materialele ce erau aduse pe plaje erau transportate pe căruţe şi când ajungeau pe nisip erau remorcate de camioane automobile. Pe măsură ce înălţimea apei creştea, se supraînălţa platforma“, aflăm din descrierea execuţiei proiectului.

Lucrarea ce avea 130 metri lungime a fost inaugurată la 15 august 1935 în prezenţa M. S. Regelui, a membrilor guvernului şi a autorităţilor Municipiului şi Portului Constanţa. „În aceeaşi zi fiind şi ziua Marinei, o delegaţie de ofiţeri de marină polonezi a prezentat Regelui nostru o sticlă cu apă din marea Baltică. De pe planşeul barului Suveranul a turnat conţinutul sticlei în Marea Neagră exprimându-şi speranţa şi dorinţa ca amestecul apelor celor 2 mări să devie în viitor simbolul înfrăţirii celor 2 popoare amice, simbol ce a luat formă concretă prin tratatul semnat zilele trecute la ·Varşovia“, scrie autorul.

Pasarela a ajuns în administrarea unei societăţi

Pasarela de la Mamaia a devenit un punct de atracţie al staţiunii. Nu există constănţean sau turist care să nu fi surprins în vreo fotografie bijuteria arhitecturală şi nu puţini sunt cei care au sărit de pe planşee direct în mare.

În prezent, nimic nu mai aminteşte din farmecul de altădată. Pasarela a ajuns o ruină şi s-a luat în calcul demolarea ei. Sfârşitul ei a fost semnat imediat după Revoluţie, când pasarela a ajuns în administrarea „Litoral SA, o companie care a primit la acea vreme mai multe active de pe litoral. Construcţia din 1935 a fost predată printr-un proces-verbal de la Ministerul Transporturilor. Din păcate, compania, care acum este în insolvenţă, nu a făcut nimic pentru întreţinerea şi, ulterior, pentru consolidarea ei, deşi este declarată monument istoric.

În vreme ce pasarela istorică devenea o ruină, Radu Mazăre a comandat realizarea unei noi pasarele, la o distanţă de doar câteva sute de metri.


Articol: https://m.adevarul.ro/index.php/locale/c ... dex.html

Noutăți regulate pe subiectul acesta am găsit aici: https://facebook.com/claboomedia

 


Re: Lărgirea plajelor de pe litoralul Mării Negre 1689

Plaja nu a fost niciodata atit de larga in zona Cazinoului.
Toata actiunea asta de largire excesiva a plajei e un alt heirupism tipic (si - probabil - o vaca buna de muls).
Daca nu se adreseaza modificarea curentilor marini produsa de digul de larg de la Capul Midia, in 10-15 ani innisipam iarasi.

 


Re: Lărgirea plajelor de pe litoralul Mării Negre ByOnu

Comparatie. Vad ca se plange lumea la toate televiziunile. Dintr-o data si-au dat seama toti ca trebuie sa aiba/inchirieze o umbreluta si sa puna prosopul pe jos, saracutii.
bifor end aftar.jpg (585.91 KB; downloaded 1305 times)

 


Re: Lărgirea plajelor de pe litoralul Mării Negre 1689

Eu zic sa fiti un pic mai circumspect referitor la motivele si urmarile acestei actiuni de extindere nenaturala a plajei.

Tot aud investitorii plingindu-se ca “nu sint intabulate dom’le, terenurile, nu putem face nimic”. Oare de ce ? Eu ma uitam doar la monstruozitatea trintita deja pe plaja linga fostul International... Nu cumva devine - dintr-o data - suficient de mult loc sa mai infloreasca inc-un rind de bloc’soare (pe model P+xxx ca inspre Navodari...) cu vedere fix la malul marii, dincoace de fosta faleza ?

Cit despre calitatea plajei (presupunind, ipotetic, ca va ramine plaja) chiar daca se vor efectua lucrari de imbunatatire (greblare/arat/maruntit scoici/etc), trebuie sa treaca zeci de ani de munca sustinuta pentru a reveni la nisipul fin de pe vremuri.

Credeti ca intimplator Club Med(iterranée) a pastrat locatia din Mamaia pina tirziu in anii ‘80, desi situatia politica se degradase (din ce tin minte au plecat - intr-un final - in ‘86-‘87) ?

 


Home page  • 
Parent forum: Comunitatea Metrou Ușor  • 
Choose destination

Since our 2288 forum members have written 421376 posts in 5248 topics and 514 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use