Zona metropolitană BucureștiTotul despre BucureștiMonumente, clădiri deosebite și repere din București

 

Topic: Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc”

5 posts, 955 views
Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc” Gabi23

Construit în anul 1890, servea inițial drept turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor și a fost utilizat în acest scop pînă în anul 1935. Din anul 1963 a fost transformat în muzeu. Clădirea este clasificată monument istoric B-II-m-B-18722.

În prezent este în plin proces de reabilitare, urmând să fie redat vizitatorilor spre finalul anului 2023:
Foișorul de Foc - 03.03.2022 (1).JPG (347.6 KB; downloaded 970 times)
Foișorul de Foc - 03.03.2022 (2).JPG (316.63 KB; downloaded 970 times)
Foișorul de Foc - 03.03.2022 (3).JPG (314.66 KB; downloaded 970 times)

 


  • Mircea G
  • Posted:
  •  

Re: Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc” Mircea G

Un " monument " de care din pacate nici multi bucuresteni nu au habar .  Se va face o reabilitare  dar va ramine la fel de inutil si inaccesibil , va fi in continuare " ceva " ce trebuie ocolit ca ne sta in drum .
Din fericire altii s-au gindit la introducerea lui in spatiul urban , ca ceva placut , accesibil ... https://www.ideiurbane.ro/piata-foisorul-de-foc/
Din pacate deciziile le iau niste retardati , prosti si incompetenti , fara viziune .

 


Re: Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc” Gabi23

Se lucrează...
Foișorul de Foc - 30.07.2023.jpg (361.75 KB; downloaded 653 times)

 


Re: Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc” ByOnu

Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice

RESTAURARE
Se apropie de final lucrările de restaurare la Foișorul de Foc
din București.
Cod LMI B-II-m-B-18722
------
Au fost realizate, conform proiectului, lucrări de consolidare, conservare şi restaurare, refacerea finisajelor, zidării şi pardoseli, înlocuirea echipamentelor, actualizarea instalațiilor interioare şi exterioare, asigurarea unui iluminat arhitectural şi, de asemenea, s-a avut în vedere și amenajarea spațiului exterior. În fața clădirii Foişorului există un parc pentru care proiectul prevede o reamenajare cu propunere nouă de vegetație, înlocuirea stratului existent şi dotarea cu mobilier urban.
-------
Din perspectivă arhitecturală şi istorică, edificiul este relevant din cel puţin două puncte de vedere: pe de o parte acesta a reprezentat una dintre realizările importante întreprinse în cadrul amplului proiect de construire a reţelei de alimentare cu apă a zonei de Est a Bucureştiului şi, pe de altă parte, edificiul are o relevanţă deosebită prin funcţia pe care a îndeplinit-o în cadrul sistemului de observare, prevenire şi stingere a incendiilor din capitală, din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului al XX-lea.
Foişorul de foc sau "Reservorul de compensaţie”, după denumirea şi funcţia iniţială pentru care a fost planificat şi realizat, a reprezentat unul dintre elementele componente importante ale vastei reţele de distribuţie a apei planificată pentru Bucureşti, servind zonei de Est a orașului. Din cauza unor deficiențe tehnologice care au permis pomparea apei în rezervor cu mult după finalizarea construcției, Primăria București a cedat clădirea Companiei de Pompieri a capitalei.
Muzeul a fost şi rămâne o prezenţă singulară în peisajul muzeisticii româneşti, adăpostind o colecţie bogată de documente, fotografii, medalii, trofee, uniforme, machete de pompe de apă etc. De asemenea în colecţiile muzeului se găsesc în prezent un număr de peste 50 de pompe manuale de diferite tipuri, 20 de autospeciale de intervenţie dintre care cel mai vechi model este autoscara Magirus, din 1931.
Foișorul de Foc se află într-un avansat stadiu de degradare și necesită lucrări de restaurare/ conservare și punere în valoare. În cadrul proiectului s-a propus și o amenajare muzeală corespunzătoare cu tehnică de ultimă oră și o amenajare peisagistică conexă, pe pastila pietonală aferentă clădirii monument istoric (proiect CREDO DESIGN - arh. Marko PUDAR).
-------
Contractul de finanțare a fost semnat în august 2018. Investiția depăşeşte 21 de milioane de lei din care aproape 17 milioane- suma nerambursabilă obținută prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 5 - conservarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural național.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a atribuit lucrările de reabilitarea și modernizarea Muzeului Național al Pompierilor "Foișorul de Foc", București, către asocierea formată din OVI Architecture & Engineering SRL (lider), OVI Management, Palex Design & Build și Palex Construcții Instalații. Estimat la 15,6 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru 13,99 milioane de lei, fără TVA.
------
ISTORIC
Foișorul de Foc este o clădire de 42 metri înălțime din București aflată la intersecția străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi (monumentul ocupă centrul unei piațete care îi poartă numele.
A fost construit în perioada 1891-1892 și planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-șef al Bucureștiului.
Foișorul de Foc a fost gândit a avea și rolul de turn de apă. După finalizarea construcției însă, compania locală de apă - Uzina de Apă Grozăvești - nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă.
Foișorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când și-a pierdut rolul, întrucât în București se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existența unui turn de veghe. Din 1963, a fost transformat într-un Muzeu al Pompierilor.
Muzeul Național la Pompierilor deține o bogată colecție despre pompieri, accesorii și materiale specifice stingerii incendiilor în raport de progresul tehnico-economic, de-a lungul timpului. Aici se regăsesc informații despre faptele de curaj și eroism ale pompierilor militari și civili, despre existența lor cei care au salvat vieți omenești, bunuri materiale pe timpul inundațiilor, cutremurelor și alte situații de urgență.
------
Imagini proiect: CREDO DESIGN
https://credodesign.ro/archives/2704

https://rri.ro/ro_ro/muzeul_pompierilor_ ... -2612614

https://profit.ro/stiri/foisorul-de-foc- ... 20373776



Sursa: https://facebook.com/photo?fbid=76371241 ... 95794631
407474159_763712435794717_2950835385004974989_n.jpg (1.66 MB; downloaded 430 times)
407471438_763712572461370_5677060643141138945_n.jpg (265.84 KB; downloaded 430 times)
407739620_763712412461386_7646193027276827950_n.jpg (242.4 KB; downloaded 430 times)

 


Re: Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc” Gabi23

Lucrările continuă.
Foișorul de Foc - 17.03.2024.jpg (203.58 KB; downloaded 199 times)

 


Home page  • 
Parent forum: Monumente, clădiri deosebite și repere din București  • 
Choose destination

Since our 2296 forum members have written 422349 posts in 5262 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use