Infrastructura feroviară din RomâniaMagistrale de cale feratăMagistrala 300

 

Topic: Linia Campina - Telega

12 posts, 5824 views
  • GPS
  • Posted:
  •  

Linia Campina - Telega GPS

Nu stiu exact numarul acestei linii, dacă nu ma insel este 301, dar am mai gasit o alta linie 301, asa ca va las pe voi sa puneti numarul... :?
Pana atunci sa vorbim un pic despre istoricul acestei linii: aceasta a luat fiinta in anul 1882 intre Campina si Telega pentru a transporta sarea din zona Telega. Datorita dezvoltarii zonei vor aparea mai multe ramificatii ale liniei catre diferite institutii de stat. Dupa desfiintarea tronsonului dintre Campinita si Telega, traficul se va desfasuara intre Campina si Campinita pana in zona rafinariei "Steaua Romana". Dupa inchiderea rafinariei liniile din zona devin neutilizate, astfel scriindu-se istoria trenului pe raza municipiului Campina. Desigur in zona orasului se pot vedea multe urme ale activitatii feroviare.
Revenind in prezent, in urma cu cateva luni s-a asternut un strat de asfalt la principala trecere la nivel cu fosta cale ferata, imaginile (in care se poate observa si fosta linie) vorbesc de la sine.


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr
Semnal luminos, sper sa nu ajunga fier vechi fiind o mica bucata de istorie, la fel ca si barierele


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr
La final, o privire spre gara Campina


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr

 


Re: Linia Campina - Telega andrei11

Linia Campina - Telega n-a avut niciodata vreun numar.
Eu oriucum am apucat-o numai până la Câmpina...si circulau numai vagoane pentru petrol.

 


Re: Linia Campina - Telega MariusM

A figurat până prin 1975 în Mersul Trenurilor, având numărul 305.

 


Re: Linia Campina - Telega andrei11

Club Feroviar
Linia „Teleguța” scapă de casare, fiind propusă drept monument istoric
campinita.jpg (113.75 KB; downloaded 3282 times)

Direcția Județeană Pentru Cultură Prahova a declanșat procedura de clasare în Lista Monumentelor Istorice a obiectivului „Linia 312 Câmpina – Câmpinița – Telega” (numită pe scurt „Linia Teleguța”) la cererea Asociației Cultural – Educativă pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric – „Suntem România”.

Timp de 12 luni, acest ansamblu tehnico-istoric se va afla sub protecția instituită prin Legea  422/2001 – privind protejarea monumentelor istorice, cu interdicția de a se acționa fizic asupra sa și a oricăror anexe ale sale, în orice mod, fără avizul Ministerului Culturii, unica excepție fiind lucrările de întreținere curentă sau de intervenție de urgență, în cazul unor situații de forță majoră, potrivit unui comunicat la asociației menționate.
În acest timp, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Județeană Pentru Cultură Prahova și Asociația noastră vor colabora la elaborarea documentației necesare pentru clasarea acestui ansamblu în Lista Monumentelor Istorice.
Este pentru prima oară când în sudul României, un asemenea ansamblu tehnico-istoric primește posibilitatea de-a fi clasat în Lista Monumentelor Istorice, spun inițiatorii.

Aproape 150 de ani vechime
Calea ferată Câmpina – Câmpinița – Doftana („Linia Teleguța”) a fost construită în anii 1882 -1883, de Direcția Generală de Studii și Construcții din cadrul Ministerului Agriculturii și Lucrărilor Publice. Linia, proiectată și realizată sub conducerea reputatului inginer Elie Radu, a fost prima dintre căile ferate construite în scopul facilitării exploatării și transportului sării și cea de-a doua cale ferată proiectată și realizată integral de inginerii români. În prezent, acest traseu se află în stare de nefuncționare pe întreaga sa lungime (aproximativ 5 km.).
Clădirea de călători a stației Câmpinița (distrusă ca urmare a bombardamentelor din vara anului 1944 și reconstruită într-o formă modificată, în anii 1945 – 1950), împreună cu anexele sale: depozitul de coletărie și mărfuri și stația de încărcare în vagoane a produselor lichide petroliere, a rafinăriei „Steaua Română”, situată pe același amplasament, se găsesc în prezent într-o stare bună de conservare.
Din ansamblul de clădiri ale stației Doftana a fost identificată pe teren o clădire anexă, transformată în prezent în locuință particulară.  Cu ocazia cercetării pe teren au fost identificate numeroase porțiuni de linie realizate din șine produse în anii 1909, 1942 și 1943, 1954, de către uzine consacrate pe plan mondial (Krupp, etc.), precum și o serie de alte componente de infrastructură și instalații – schimbătoare de cale, elemente ale instalațiilor de semnalizare, stâlpi pentru iluminat cu accesorii (inclusiv reflectoare din perioada interbelică) susceptibile de a prezenta o deosebită importanță tehnică și istorică.

Obiective istorice importante
În zona traversată de ansamblul căii ferate Câmpina – Câmpinița – Doftana se găsesc o serie de obiective turistice de importanță națională: muzeele memoriale „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (clădire clasată în lista monumentelor istorice – cod: PH-II-m-A-16395)  și „Nicolae Grigorescu”, fosta Mânăstire Brebu  (ansamblu clasat în lista monumentelor istorice – cod: PH-II-a-A-16375), fostul penitenciar Doftana, Băile Sărate Telega, dar si poduri feroviare din piatră, unice din punct de vedere arhitectural si constructiv, fapt ce reprezintă u n motiv în plus pentru valorificarea liniei în scop turistic ea, încadrându-se in mod deosebit în recrearea unui ambient istoric, dar și tehnic aparținând mai multor epoci, cu influență turistico-istorică și rezultate economice, financiare și sociale pe un teritoriu întins (gara Câmpina – Municipiul Câmpina – gara Câmpinița – Doftana – Telega – Brebu).

 


Re: Linia Campina - Telega shoppy

Mie mi se pare ca exista o problema insemnata la pasajul peste DN1, spre Câmpinița pila nr.1, cea dintre benzile DN1, pare tasată, de asemenea tablierul nr.1 pare stramb, spațiul dintre tablierele nr.1 și nr.2 este căscat iar DN1 este foarte vălurit în zonă.
https://www.google.com/maps/@45.1280246, ... 2!8i6656

Mie mi se pare foarte valoros podul peste Doftana : https://www.google.com/maps/@45.1404042, ... 2!8i6656

 


Re: Linia Campina - Telega Cristi N

Pot sa confirm, pasajul respectiv are mari probleme si risca sa se prabuseasca, drept urmare e interzisa inclusiv circulatia pietonala pe pasaj. Uite ce zice NeneaHartia in articolul: Calea ferată Câmpina–Telega de pe Wikipedia.

În 2018, în urma amplificării rotirii și înfundării în stratul de sare a pilei 5 a podului peste râul Prahova reprezentanții CFR au evaluat „condițiile tehnice necesare pentru dezafectarea elementelor din beton armat, componente ale tablierului pe zona adiacentă deschiderilor 5 și 6, adică zona pe care podul supratraversează DN1”.[25] În iunie 2018, Sucursala Regională CF București – Divizia Linii din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a demarat o procedură de achiziție în valoare de 50.000 de lei pentru expertizarea tehnică și realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție la podul feroviar peste Prahova și DN1.[35] Caietul de sarcini preciza că „viteza de deplasare/rotire a pilei nr. 5 are o evoluție defavorabilă, existând riscul de pierdere a stabilității structurii și de prăbușire a grinzilor ce se sprijină pe pila nr. 5, peste DN1” și sugera a se „dezafecta tablierele aferente deschiderilor 5 și 6”.[22] Procedura de achiziție a fost anulată, deoarece nici o companie nu s-a arătat interesată de participarea la licitație.[22]


Sa vedem cum se va rezolva situatia, nu ma astept ca cineva sa il refaca dar si demontarea tablierului presupune niste cheltuieli semnificative pe care CFR nu pare dispus sa si le asume.

Podul peste Doftana e construit de Elie Radu.

 


Re: Linia Campina - Telega shoppy

Filmare din zona, se vede ce burta are tablierul la pila de pe DN1. Lafel pragul de fund este distrus de prin 2011 iar erodarea este necontrolata, o sa ajunga pilele cu radierul in aer ca la Gradistea, in cativa ani pica singur, sa speram ca nu composteaza biletul la creva pe DN1(mai grav ca pasajul auto de pe DJ100E tot de acolo sufera de aceeasi erodare necontrolata, proprietarul acestui drum trebuie sa ia masuri urgente pentru repararea pragului de fund, doar ca pragul actual sigur este la CFR si altul nu se poate construi mai aproape, asa ca CFR trebuie sa dezasambleze podul CF si apoi sa cedeze ramasitele pragului de fund la cine detine podul auto, CNAIR sau Primaria Municipiului Campina).

Pe schema cu magistrale CFR nu apare nicaieri linia 301 insa mai lipsesc 303 si 305.



 


Re: Linia Campina - Telega Luca01

Așa se prezintă gara Câmpinița la momentul actual...

27 iulie 2023





























 


Re: Linia Campina - Telega Luca01

Alte imagini din gara Câmpinița, 27 iulie 2023











 


Re: Linia Campina - Telega shoppy

Oficial intra in istorie, se demonteaza podul peste Prahova si DN1.

https://www.economica.net/trafic-rutier- ... 449.html

Trafic rutier închis două zile pe DN 1 Ploieşti-Braşov, pentru dezafectarea structurii podului CF dintre Câmpina şi Câmpiniţa
Traficul rutier va fi închis total timp de două zile pe DN 1 Ploieşti - Braşov, între km 89+450 şi 94+650, pentru desfăşurarea lucrărilor de dezafectare a structurii podului de cale ferată situat între Câmpina şi Câmpiniţa, la km 0+609, informează vineri CFR SA.
AGERPRES - vin, 15 mart. 2024, 12:24

Trafic rutier închis două zile pe DN 1 Ploieşti-Braşov, pentru dezafectarea structurii podului CF dintre Câmpina şi Câmpiniţa
Potrivit unui comunicat al companiei, începând din noaptea de marţi, 19 martie, ora 00:00, şi până miercuri, 20 martie, ora 24:00, antreprenorul va executa lucrările de dezafectare a structurii podului feroviar, la kilometrul 0+609, cu închiderea circulaţiei rutiere pe DN 1 (ambele sensuri), pe sectorul de drum cuprins între km 89+450 şi 94+650, şi devierea traficului rutier funcţie de tonaj, astfel: autovehiculele cu masa totală maximă admisă mai mică sau egală cu 3,5 tone, autovehiculele riveranilor cu masa totală maximă admisă >3,5 tone, dar şi autovehiculele care se încadrează la categoria „Transporturi exceptate de la restricţiile generale de circulaţie în ROMANIA” vor circula deviat prin municipiul Câmpina, utilizându-se nodurile rutiere existente la intersecţiile cu DJ 102I şi cu DJ 101R.

Autovehiculele cu masa totală maximă admisă >3,5 tone vor circula deviat pe următoarele rute alternative: DN1A, Ploieşti – Vălenii de Munte – Săcele; DN72 şi DN71 Ploieşti – Târgovişte – Moroeni – Sinaia.

„Intrarea/ieşirea în/din DN1 pe străzile Serei, Dr. Victor Babeş şi Ciocârliei va fi închisă total”, subliniază CFR SA.

Pe traseul rutelor ocolitoare, semnalizarea rutieră temporară pentru vehiculele cu MTMA 3,5 tone va fi amplasată/montată de constructor astfel încât semnificaţia acesteia să fie percepută în timp util de către participanţii la trafic.

„Precizăm totodată faptul că, pentru lucrările de dezafectare a podului care supratraversează DN 1, la km 0+609, au fost emise avize şi acorduri din partea autorităţilor locale – Primăria Municipiului Câmpina şi Primăria Comunei Poiana Câmpina -, Poliţiei Rutiere, CNAIR SA, Apele Române, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, dar şi a altor deţinători de utilităţi sau reţele edilitare în zonă”, se mai spune în comunicat.

Lucrările de dezafectare a structurii podului, obiectiv aflat în evidenţe ca punct periculos cu risc de prăbuşire a grinzilor, sunt executate de compania Infra System Proiect în baza contractului semnat cu SRCF Bucureşti în decembrie 2022, pentru servicii de proiectare şi execuţie lucrări, precum şi a Autorizaţiei de Desfiinţare, emisă de MTI în octombrie 2023.

 




Home page  • 
Parent forum: Magistrala 300  • 
Choose destination

Since our 2306 forum members have written 422910 posts in 5268 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use