Zona metropolitană BucureștiTotul despre BucureștiInfrastructura pentru sport și agrement din București

 

Topic: Parcul (Grădina) Cișmigiu

130 posts, 27989 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 
 

📖 Pagination options
Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu andrei11

Defrișări în Cișmigiu ? În afara arborilor bolnavi / uscați ?

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu Albert

Da, in planul de defrișare sunt si arbori bolnavi, dar si sănătoși. Trebuie tăiați ca sa facă loc spațiilor comerciale. Cele mai multe defrisari se vor face in locul viitorului loc de joaca, peste 40-50 de arbori sănătoși.
Later edit: Acesta este locul viitorului loc de joaca. Sursa: Google Maps
EA56B0E9-5754-4796-B10B-40DD12EF7675.jpeg (472.86 KB; downloaded 4037 times)

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu abc_XC

Avem un comunicat de la Primaria Municipiului Bucuresti, despre reabilitarea peisagistica a Parcului Cismigiu: http://www.pmb.ro/pmb/comunicate/presa_com.php?msj=7521
Proiect pentru reabilitarea peisagistică a Parcului Cișmigiu

Proiectul inițiat de Primarul General Gabriela Firea privind reabilitarea peisagistică a parcului istoric Grădina Cișmigiu a fost aprobat astăzi, în ședința Consiliului General al Municipiului București. Proiectul se referă la aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru această investiție și a primit 31 de voturi “pentru” (PSD-UNP, ALDE, PMP), 14 abțineri (USR și PNL) și 3 voturi împotrivă (USR).
Sunt vizate lucrări de amploare, pe o durată de 3 ani, valoarea totală a intervențiilor pe care le presupune proiectul fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro.

Primarul General, Gabriela Firea: “Este o investiție extrem de utilă, au trecut 165 de ani de la inaugurarea Grădinii, care nu a mai beneficiat de investiții consistente dinainte de anul 1989. Am pregătit în ultimele luni prin ALPAB, documentația de reabilitare – am trecut-o prin Comisia tehnico-economică, iar astăzi am inclus-o pe ordinea de zi a ședinței CGMB. La finalizarea investițiilor, bucureștenii vor avea posibilitatea să se bucure de un spațiu public de calitate, cu confort sporit, și cu valoare peisagistică ridicată”.

Proiectul prevede introducerea unei rețele wi-fi, a sistemului de supraveghere video si de monitorizare a numarului de utilizatori, precum și interventii la principalele componente ale parcului: alei si platforme, împrejmuire, amenajări peisagere, Podul cu nuc, ansamblu “Cetate”, Foișor, Terasa Trandafirilor, Grota (Movila), Izvorul lui Eminescu, rețele electrice și iluminat, rețele de apă și canalizare, grupuri sanitare, cișmele, locuri de joacă, mobilier urban.

Sper sa nu se transforme intr-un masacru al arborilor.  :popa:

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu Gabi23

Nu sunt adeptul defrișărilor nesăbuite, dar unii ar trebui să mai coboare din birouri și să vadă vegetația din Cișmigiu. Ar vedea destui arbori uscați, crengi periculoase, mizerie extrem de multă. Spațiile comerciale se pot construi și integrând vegetația, e nevoie doar de specialisti peisagiști competenți, nu din categoria celor făcuți la imprimantă...

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu ByOnu

arbori uscați, crengi periculoase


Asta e una, dar, Gabi, stim ambii ca nu se vor limita la asta.

Chiar au facut si niste chestii FOARTE bune: reconstruirea gardului cu respect pentru forma sa istorica, modernizarea iluminatului public, schimbarea lanturilor care formeaza gardutul dintre spatiul verde si alei.

De ce nu continua in aceeasi nota? Sa schimbe asfaltul acolo unde este cazul. Sa aranjeze piatra cubica unde este sarita sau deformata. Sa intretina bancutele acolo unde este cazul: schimbat elementele putrezile, vopsite, samd.

Chiar este nevoie de un asemenea proiect mamut? Asta este problema orasului? Zau, Gabi.. :(

Parcul are nevoie de MENTENANTA si de IGIENIZARE, nu de chioscuri si alte porcarii. Nu te apuci sa asfaltezi strada doar pentru ca nu esti capabil s-o maturi.

Nu stiu cum s-o zic, dar hai sa faca ceva util in zonele care chiar sangereaza la propriu: Mosilor veche, cartierul evreiesc, Calarasilor, cate si mai cate.

N-avem O BANDA separata pentru autobuz inaugurata de Firea functionala azi, dar ei se apuca de Cismigiu?! Sa-l lase asa ca nu arde...

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu Albert

Mai multe ca sigur o sa fie si defrișări. Trebuie sa facă rost de spatiu pentru cele 16 spatiu comerciale, care, apropo, mie mi se par cam multe, mai ales ca toate sunt amplasate pe aleea principala. Teama mea e sa nu se transforme Parcul Cișmigiu intr-un mare bazar.

De asemenea, nu sunt de acord nici cu acel loc de joaca, de fapt cu amplasamentul sau. Nu mi se pare normal sa il amplaseze tocmai acolo, unde este prima intrare care a existat vreodata in Cișmigiu, creată chiar de Carl Meyer, proprietarul Cismigiului de la vremea aceea. Si sa nu uitam ca acolo este si Piata Valter Maracineanu, un loc cu valoare istorică.

@ByOnu, ai dreptate, Cismigiul nu era o prioritate, dar nu e nicio problema, dacă e pe Regina Elisabeta, imediat devine o urgentă. Cand cei care lucrează la PMB se uita pe fereastra, trebuie sa vada Cismigiul modernizat. De restul zonelor nu ii intereseaza, acolo poate sa se prăbușească.

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu TibiV

Tichie de margaritar.... :(

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu misterr

Cișmigiul, în centrul unui scandal. Activiștii susțin că vor fi tăiați copaci. Replica PMB

Click pe imagine pentru video:





Cel mai vechi parc din București este în mijllocul unui uriaș scandal.

Activiștii de mediu acuză Primăria Capitalei că vrea să taie zeci de platani din Cișmigiu, adevărate monumente ale naturii, să paveze o peluză care acum are iarbă și să construiască mai multe gherete.

„Sunt minciuni”, se apără reprezentanții primăriei, care susțin că vor să reabiliteze parcul și să taie doar copacii uscați.

Fotografiile planului de reabilitare a Parcului Cişmigiu au generat discuţii aprinse pe reţelele de socializare. Iubitori ai Bucureştiului şi ai naturii s-au asociat într-un grup care şi-a propus să apere parcul de intenţiile primăriei.

Alex Oprită, Grupul de Iniţiativă Civică Cişmigiu: Peste 200 de arbori seculari  sănătoşi vor fi tăiaţi, iar 16 spaţii comerciale noi vor fi create.

Mai mult, oamenii sunt nemulţumiţi că se va asfalta o peluză verde, iar zona de joacă din centrul parcului va fi mutat pentru a face loc altor spaţii comerciale sau chiar unui restaurant.

Totuşi, oamenii nu se opun reabilitării şi susţin că parcul are nevoie de ajutor. Însă cer o dezbatere publică la care să fie ascultaţi.

Cișmigiu, gândit inițial ca o grădină, este cel mai vechi parc din București. Are peste 160 de ani. Este amplasat în centrul capitalei pe o suprafață de 16 hectare şi nu a fost reabilitat capital din 1989.

Ca să răspundă acuzaţiilor, şeful Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti şi directorul Companiei Dezvoltare Durabilă au organizat o conferinţă chiar în Cişmigiu. Spun că proiectul e deocamdată la faza de „propunere” şi poate suferi modificări. Neagă însă că vor să taie copacii sănătoşi şi spun că hărţile prezentate de activişti nu sunt reale.

Marius Albişor, director Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti: Asta este fake news. Se vor tăia doar copaci bolnavi, parazitari.

Ene Petre, directorul Companiei Dezvoltare Durabilă: Cine trebuie să vă spună dumneavoastră că se lucrează la un proiect? Nu suntem în faza de dezbatere publică în această etapă.

Peluza cu iarbă nu va fi asfaltată ci pietruită, recunosc reprezentanţii primăriei. Ei susţin că propunerea arhitectului care a făcut planul este inspirată din proiectul iniţial al parcului.

Au prezentat presei copacii care vor fi tăiaţi şi promit că nu se vor atinge de platanii monument istoric.

În ceea ce priveşte gheretele, reprezentanţii primăriei susţin că nu vor fi altele în plus. Cele actuale vor fi însă redistribuite în perimetrul parcului, pentru a nu îngreuna circulaţia.

Proiectul de reabilitare a parcului a fost votat de consiliul general cu o majoritate simplă şi a fost susţinut de primarul Gabriela Firea. Din primele estimări, lucrările vor dura 3 ani şi vor costa 10 milioane de euro. La final, Cismigiul va avea internet, sistem de supraveghere video, rețele de iluminat, apă, canalizare şi grupuri sanitare noi, promit reprezentanţii municipalităţii.

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu 1689

Ce cauta aleea aia noua pe mijloc ("promenada"), in locul spatiului verde ?
Astia chiar nu mai au loc unde sa puna borduri ?!?

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu ByOnu

Exact aia cred ca ma intriga si pe mine cel mai mult. Este pur si simplu inutila... :headbash:

Schema actuala a aleii principale este foarte buna. Trebuie doar reasfaltate.

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu Albert

Dispreț la Primăria Capitalei pentru Parcul Cișmigiu: „restaurarea”, aprobată fără studiu istoric

Parcul Cișmigiu ar urma să fie „restaurat” cu 10 milioane de euro.

Primăria Municipiului București a elaborat soluția de amenajare a Parcului Cișmigiu, monument istoric, înainte de a termina studiul istoric asupra acestui obiectiv, a dezvăluit Diana Culescu, peisagist.

Proiectul pentru amenajarea Grădinii Cișmigiu, adoptat de Consiliul General al Municipiului București în ultima zi din iulie, a fost finalizat în martie 2019, deși studiul istoric, obligatoriu pentru un monument de această importanță, a fost gata abia în mai 2019.

„Propunerea de amenajare a Grădinii Cișmigiu a fost realizată cu 2 (două!) luni înainte de finalizarea studiului istoric adică ... cineva s-a gândit cum să facă terci această grădină istorică și a făcut proiectul de amenajare până în martie 2019... apoi altcineva a studiat dacă în Cișmigiu există ceva valoros și a făcut în mai 2019 niște maculatură total inutilă pentru că proiectul de amenajare fusese deja terminat.”, afirmă Diana Culescu.

Specialista în peisagistică a explică că pentru a avea o idee clară a ceea ce este valoros și ce nu în cadrul monumentului istoric prima data se realizează studiile de fundamentare.

„Studiile de fundamentare (între care se numără și studiul istoric) se realizează ÎNAINTE de elaborarea soluției de amenajare, tocmai ca să ai o idee clară cu privire la ce este valoros și ce nu în cadrul unui monument istoric”, a scris Diana Culescu.

Aprobarea proiectului de „restaurare” a Parcului Cișmigiu este controversată și a fost criticat de politicienii din opoziție.

„Sub denumirea de restaurare, Primăria Bucureștiului vrea să taie zeci de arbori seculari, plantați încă dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Iar, pe locul lor, să construiască tot felul de gherete pe care să le ofere apropiaților partidului să-și deschidă afaceri în mijlocul parcului”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook.

Lucrările sunt estimate la circa 47 milioane lei, iar termenul de execuție este de 36 luni. Vlad Alexandrescu afirmă ca Gabriela Firea vrea, sub masca acestui proiect să facă o mega afacere.

„E la mintea cocoșului că proiectul de reamenajare trebuie să țină cont de studiul istoric, pentru că de aceea este necesar acest studiu solicitat de Ministrul Culturii.

Studiul e facut doar ca să fie... În mandatul lui Firea toate sunt cu fundul în sus, e ca la proști”, a scris și consilierul general PNL Ciprian Ciucu.

Sursa: https://newsweek.ro/actualitate/dispret ... _ultimaora

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu shoppy

Daca nu am fost in stare la Parcul Vacaresti sa gasim solutia corecta acum suntem fix in aceeasi situatie, deci ce facem?, facem si aici Rezervatia Naturala Delta Cismigiu?

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu ByOnu

Nu. Dar facem doar mentenanta si intetinere. E suficient.

 


Re: Parcul (Grădina) Cișmigiu shoppy

La Vacaresti am stabilit ca absolut singura solutie de blocare a aleizarii si buticizarii smecheroase este chestia cu Rezervatia(bine Parc Urban ca sa fie corect), acum au aparut cumva solutii in plus care nu erau atunci?

Am auzit pe unii laudand pe marele matematician ca este foarte destept pentru ca a facut si inca face multe lucruri foarte bune pentru capitala, acum de ce nu se activeaza? Uite, aici chiar este monument istoric, nu focare ca pe Buzesti.

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Infrastructura pentru sport și agrement din București  • 
Choose destination

Since our 2297 forum members have written 422385 posts in 5262 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use